Politic

Candidatul independent Silvia Radu consideră că Primăria trebuie depolitizată iar carnetele de partid nu pot să îți asigure o funcție

Pinterest LinkedIn Tumblr

Silvia Radu, candidat independent la funcția de primar general al municipiului Chișinău, susține că vine în fața cetățenilor cu un program electoral ce conține 11 priorități realiste, care pot fi transpuse în realitate în termene restrânse. Candidata afirmă că ea nu promite, dar face și drept exemplu servesc proiectele care au fost lansate pe parcursul celor cinci luni în care a exercitat interimatul funcției de primar general. Declarațiile au fost făcute în cadrul celei de-a doua runde a dezbaterilor publice „Vă rog să mă alegeți primar, pentru că…”, organizate de Agenția de presă IPN.

Candidata a declarat că își dorește ca proiectele pe care le-a început deja la Primărie, să fie duse la bun sfârșit. Aceste proiecte nu au conotație politică, dar sunt cele de care au nevoie oamenii. Potrivit ei, oamenii vor lucruri concrete și nu vor să mai audă doar vorbe, ci vor fapte reale. Chișinăuienii își doresc să vadă cum vor trăi mai bine nu peste cinci sau zece ani, ci astăzi. Silvia Radu spune că are experiență managerială și știe cum pot fi soluționate problemele din oraș. Aceasta mai spune că nu poate promite lucruri grandioase și proiecte pe care nu le va putea realiza, pentru că oamenii au auzit prea multe promisiuni până acum, care s-au soldat cu dezamăgire.

În opinia sa, acum este timpul ca activitatea de la Primărie să fie depolitizată, iar funcționarii nu trebuie numiți în funcții pentru că dețin carnet de partid, ci pentru calitățile profesionale. Potrivit candidatei, programul electoral, pe care îl propune, este unul pe cât se poate de realist și conține priorități care se referă la problemele stringente în oraș, dar și la proiectele lansate deja.

Potrivit Silviei Radu, curățenia capitalei începe din interiorul Primăriei, prin depolitizare și asigurarea profesionalismului. „Voi continua procesul de curățenie în Primărie. Cei care sunt neprofesioniști și numără creioanele la Primărie, vor pleca. În cadrul Primăriei vor activa oameni care își doresc cu adevărat să rezolve problemele orașului în care trăim. În ultimii ani în Primărie s-au angajat mult prea mulți oameni care erau aleși în baza sistemului de cumetrism sau apartenență politică. Primăria va avea un management profesionist și niciun partid nu va mai putea influența deciziile sale”, a notat Silvia Radu.

Un alt punct din programul electoral al Silviei Radu se referă la combaterea corupției față de care toleranța trebuie să fie zero. În opinia sa, este necesar ca toate achizițiile să fie făcute publice. De asemenea, cetățenii trebuie să cunoască cum sunt gestionați și cheltuiți banii, această informație fiind făcută publică. Candidata mai spune că orașul Chișinău trebuie să fie curat, verde, fără construcții ilegale, cu drumuri și trotuare de calitate, iar campaniile de salubrizare nu trebuie să țină doar o zi sau o lună, acest proiect trebuie să fie continuu.

Candidata a declarat că un șir de proiecte deja au fost lansate. Acestea se referă la înlocuirea lifturilor și în acest sens au fost identificate și deja alocate resurse financiare. Alte priorități țin de asigurarea transportului public, atragerea noilor surse de finanțare, dar și modernizarea serviciilor Primăriei. Silvia Radu își dorește ca orașul să devină un centru cultural și sportiv și concomitent să asigure sprijin pentru suburbiile municipiului.

Silvia Radu spune că cei care analizează programele electorale, urmează să decidă cine este mai bun și cine are capacități să-și realizeze promisiunile. Aceasta a îndemnat chișinăuienii să meargă la vot și să-și facă alegerea.

Directorul executiv ADEPT, expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că Silvia Radu este singurul candidat independent și avantajul este că deja în cele cinci luni a luat cunoștință de problemele existente în Chișinău. În opinia sa, candidata pune accent pe calitatea administrativă și face abstracție de componenta politică. Totodată, aceasta enumeră problemele, dar și proiectele deja lansate și vrea să convingă că este omul faptelor, poziționându-se ca administrator și manager. Expertul a mai spus că alegerile locale noi sunt un preludiu pentru alegerile parlamentare și de aceea componenta politică persistă. Totodată, analizând mesajele candidaților, expertul identifică cinci tipuri de candidați în această competiție. Este vorba despre candidați promovați de partide pro-europene, candidați promovați de partide unioniste, candidați promovați de către partide ce militează pentru ideea eurasiatică, candidați anti-sistem și candidați care sunt manageri sau administratori și „care pun accentul de o manieră deosebită”.

Dezbaterile publice „Vă rog să mă alegeți primar, pentru că…”, constituie ediția a 90-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.