Carabinierii au demonstrat încă o dată eficiență și devotament în protejarea celor vulnerabili, reușind să aducă în siguranță doi minori la părinții și reprezentanții lor legali în acest weekend, scrie știrionline.md
Primul incident s-a petrecut la Festivalul Lupilor, unde un copil de 8 ani s-a rătăcit și a solicitat ajutorul angajaților Inspectoratului General al Carabinierilor (IGC). Carabinierii au acționat prompt, reușind să identifice rapid mama copilului și să îl readucă în siguranță la aceasta.
Într-un alt caz, în municipiul Bălți, un echipaj mixt aflat în patrulare a intervenit după ce a fost raportat că un minor de 12 ani a părăsit Centrul de plasament „Drumul spre casă”. Datorită intervenției eficiente a patrulei, copilul a fost găsit rapid și escortat înapoi la centru, unde a fost predat unui lucrător social.
Carabinierii îndeamnă cetățenii să acționeze responsabil: dacă observați un minor nesupravegheat sau o persoană aflată în dificultate, contactați imediat cea mai apropiată patrulă de Carabinieri sau apelați numărul de urgență 112 pentru a preveni posibile tragedii.