Care este situația în cadrul Spitalului Raional Strășeni, unde ieri a fost depistat focar de infectare

Alte 151 cazuri de infecție cu noul Coronavirus au fost înregistrate astăzi în Republica Moldova, dintre care 4 în Transnistria. Toate cazurile sunt cu transmitere locală, transmite Telegraph.md

Total teste efectuate în această zi – 1267, dintre care primar – 1046 şi repetat – 221.

Totodată, ministerul Sănătății au venit cu precizări referitor la situaţia actuală în cadrul Spitalului Raional Strășeni, unde ieri a fost depistat focar de infectare cu noul Coronavirus, în rândul angajaţilor.

Astăzi s-a întrunit Comisia de sănătate publică la nivel de raion pentru a discuta măsurile ce urmează a fi întreprinse.

Totodată, va fi efectuată testarea la COVID-19 a 54 de lucrători medicali din cadrul instituţiei. La moment, a fost sistată activitatea secției de chirurgie și terapie intensivă a Spitalului Raional Strășeni.

În total în Republica Moldova au fost înregistrate 233 de cazuri de deces iar bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 6 704 cazuri.

Total
0
Shares
Total
0
Share