Caricaturistul Alex Bureț se alătură campaniei de informare a cetățenilor cu privire la organizarea Summitului CPE în Republica Moldova

În contextul organizării Summitului Comunității Politice Europene și a interesului major al publicului pentru acest eveniment, GMSS a invitat în echipa Campaniei de informare a publicului pe caricaturistul Alex Bureț, renumit pentru desenele sale cu „sare și piper”.

Prin alăturarea artistului la grupul știrilor de securitate se are în vedere abordarea comunicării publice într-un registru atractiv, pentru stârnirea interesului cetățenilor cu privire la organizarea Summitului CPE, un eveniment de mare anvergură pentru Republica Moldova, pentru a cărui reușită contează contribuția și atitudinea fiecărui cetățean al țarii noastre.

Într-o manieră ușor critică, Alex Bureț reușește de fiecare data să pună în desenele sale, ironia situațională a vieții cotidiene, generând pentru fiecare dintre noi, reflecții asupra lucrurilor care se petrec în jurul nostru.

Primele desene ale lui Bureț, în cadrul parteneriatului cu GMSS se referă la prezența elicopterului Black Howk – Șoimul Negru, deasupra Chișinăului, timp de mai multe zile, element de noutate și surprindere pentru locuitorii capitalei noastre.

Alex Bureț este un caricaturist renumit în R Moldova ale cărui creații sunt apreciate la nivel înalt, este absolvent al Universității pedagogice, facultatea de arte și design din Chișinău.

Autoritățile organizează pe parcursul lunii mai, campanii de informare în care cetățenii vor fi informați în legătură cu Summitul CPE care va avea loc pe data de 1 iunie, în localitatea Bulboaca. Informările se referă la importanța Republicii Moldova în spațiul european, dovadă fiind prezența în țara noastră a peste 50 de șefi de state, guverne și demnitari de rang înalt ai Uniunii Europene. De asemenea, cetățenii vor fi informați cu privire la unele măsuri de securitate care vor fi aplicate în perioada desfășurării Summitului, care se referă la limitări ale mobilității cetățenilor pentru perioade scurte de timp, astfel încât, aceștia să cunoască cum să-și programeze activitățile cotidiene.

Autoritățile, mizează pe atitudinea proactivă a cetățenilor în tot angrenajul de pregătiri pentru acest eveniment de anvergură care se va avea loc pentru prima dată în țara noastră.

Total
0
Shares
Total
0
Share