Republica Moldova marchează un moment important în sectorul agricol și economic. Ministrul Dezvoltării și Digitalizării Economiei, Dumitru Alaiba, a anunțat astăzi că primele loturi de carne proaspătă de pasăre, produse în Republica Moldova, au ajuns cu succes pe piața Uniunii Europene. Acest pas vine ca urmare a dreptului obținut de țara noastră, începând cu aprilie 2024, de a exporta carne de pasăre proaspătă în statele membre ale UE, informează telegraph cu referire la Știri Online.
„Începem ziua cu vești bune!”, a declarat ministrul Alaiba, subliniind faptul că accesul pe una dintre cele mai mari și competitive piețe din lume reprezintă o recunoaștere a standardelor de calitate și siguranță alimentară implementate în Republica Moldova.
„UE continuă să-și arate sprijinul și să se confirme ca un partener de încredere pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, a adăugat acesta.