Câte locuințe au fost procurate până în prezent prin intermediul Programului „Prima Casă”

Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4477 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,246 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,123 miliarde lei.

Din 4477 beneficiari, 3134 sunt familii, iar 1343 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 651 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1732 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 363 – în cadrul programului Prima Casă 4.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,01 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 595,23 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate, 4192 sunt amplasate în zonele urbane, iar 285 –  în zonele rurale. 4131 locuințe procurate sunt apartamente, iar 346 – case de locuit individuale.

Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Citește și: Încă 40 de tineri au accesat Programul de stat „Prima Casă” în ultima săptămână

Total
0
Shares
 
Total
0
Share