Autoritățile italiene investighează pentru a stabili contururile unei situații delicate și, deocamdată, lacunare. Totul a început sâmbătă seara, când unii trecători au alertat serviciul de urgență 113, pentru a denunța o agresiune sexuală care ar fi avut loc cu câteva zile înainte, informează telegraph.md, cu referire la Lecce Prima.
Trecătorii au văzut-o în dificultate și au alertat poliția
O femeie de 44 de ani, originară din Republica Moldova, le-a povestit agenților că a fost molestată și violată în urmă cu câteva zile. Femeia care lucrează ca badantă a fost găsită pe o stradă în orașul Lecce, din regiunea italiană Puglia, seara târziu, sâmbătă și a fost preluată de medici și transportată la spital.
Personalul echipajelor de poliție a alertat imediat dispeceratul 118, care a transportat presupusa victimă a agresiunii sexuale la unitatea de primiri urgențe a spitalului ”Vito Fazzi”. Femeia ar fi oferit personalului medical și poliției un raport destul de vag, încă incomplet. Aflată într-o stare confuză, femeia ar fi vorbit despre o molestare la nivelul sânilor și al zonelor intime, din partea unor persoane a căror identitate este încă investigată de poliție.
De asemenea, femeia ar fi menționat și un viol propriu-zis, ceea ce a determinat aplicarea ”codului roșu” și informarea imediată a Procuraturii din Lecce, din cauza gravității și sensibilității cazului. A fost activat protocolul prevăzut în cazurile de suspiciune de violență sexuală, pentru a oferi sprijin medical și psihologic femeii de 44 de ani.
Aceasta a fost supusă tuturor investigațiilor necesare, inclusiv tamponului vaginal și testelor de sânge, care vor contribui la clarificarea exactă a dinamicii incidentului. Femeia este încă internată în unitatea sanitară din Lecce, așteptând finalizarea tuturor analizelor clinice.