Caz strigător la cer în nordul ţării. Unui bărbat de 68 de ani din satul Dumitreni, raionul Floreşti, aflat în stare gravă, i-a fost refuzată spitalizarea pentru că nu ar fi vrut să plătească o sumă de bani cerută de medici. Cel puţin asta susţin rudele bărbatului.
Totul s-a petrecut în seara zilei de vineri când bărbatului i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost chemată ambulanţa. Când au ajuns medicii, bătrânul era în stare de leşin. Acesta a fost transportat de urgență la spitalul raional din Floreşti, unde a fost plasat în Secţia Reanimare.
Potrivit Publika.md, duminica dimineaţa, medicii ar fi cerut de la soţia bătrânului o anumită sumă de bani pentru a-l ține în spital, chiar dacă acesta a prezentat polița de asigurare. Femeia a refuzat, iar la scurt timp după plecarea acesteia, medicii l-ar fi alungat pe bărbat acasă fără ca să-i dea vreo explicaţie.
Potrivit martorilor, bărbatul a fost văzut singur, desculț și dezbrăcat pe străzile oraşului Floreşti. Timp de mai multe ore, acesta a fost căutat de familie și poliție.
Bărbatul a ajuns acasă în stare de șoc și disperat în jurul orei 20:00, fiind ajutat de nişte persoane necunoscute.
Acum, familia bărbatului intenţionează să depună o plângere la Poliţie pe numele medicilor.
Reprezentanţii spitalului deocamdată nu au comentat cazul.