Cazul copilului agresat în troleibuz a ajuns în vizorul Avocatului Copilului

În urma mediatizării informației referitoare la cazul copilului de 10 ani care, în timp ce circula în troleibuzul ce deservește ruta 4 din mun. Chișinău, a fost supus violenței fizice și dat afară din troleibuz deoarece nu a înțeles taxatoarea vorbitoare de rusă care i-a solicitat plata călătoriei, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a sesizat din oficiu în scopul examinării cazului respectiv după competență.

Reacția RTEC la cazul minorului agresat într-un troleibuz: A fost deschisă o anchetă

În acest context, Ombudsmanul Copilului a sesizat Regia Transport Electric Chișinău pe acest caz și a înaintat o solicitare pentru a cerceta toate circumstanțele și acțiunile întreprinse de instituție întru respectarea și protecția drepturilor copiilor în transportul urban.
Menționăm că anterior Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a mai fost sesizat cu privire la comportamentul necorespunzător al angajaților Regiei Transport Electric Chișinău față de copii în timpul circulației în transportul public din mun. Chișinău.

Ombudsmanul îndeamnă factorii de decizie a instituției vizate să întreprindă toate acțiunile posibile în vederea prevenirii cazurilor de abuz din partea angajaților față de copii.

Amintim că un băiat de 10 ani ar fi fost agresat de taxatoarea unui troleibuz din capitală, după ce aceasta i-a cerut, în limba rusă, să plătească pentru călătorie. Potrivit mamei minorului, acesta s-a blocat și nu i-a putut răspunde fiindcă nu cunoaște limba. Femeia a precizat că a depus o plângere în adresa Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC).

Mai târziu, ea a anunțat că a fost contactată de întreprinderea municipală, iar problema a fost soluționată.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share