Ce a pățit un bărbat din SUA care a primit 2 doze de vaccin în aceeași zi

Un bărbat de 91 de ani din statul american Ohio a intrat în șoc și se recuperează în spital după ce a fost vaccinat anti-Covid de două ori în aceeași zi.

Victor Smith a fost vaccinat cu prima doză de ser Moderna pe 22 ianuarie, însă apoi a început să se simtă obosit – un efect secundar cunoscut al vaccinului – și a căzut. Bărbatul a fost transportat la spital, iar după câteva zile a fost transferat la o clinică de recuperare din Hamilton, scrie presa americană.

El era programat să primească a doua doză de vaccin pe 25 februarie, așa că angajații clinicii l-au transportat la un centru de vaccinare.

„L-au dus să își facă injecția, iar când s-a întors am vorbit cu el, era bine”, a declarat fiica bărbatului, Dawn Smith Theodore.

În aceeași zi, însă, pacienții internați în centrul de reabilitare erau programați la vaccinare și s-ar fi produs o confuzie de nume.

„Un pompier a venit și a zis că are un vaccin pentru Victor, iar asistenta a întrebat dacă este pentru Victor Smith. El a zis „Da”, așa că i-a dat numărul salonului și l-a trimis la 202, acolo unde era internat tata”, a mai spus fiica bărbatului.

Din cauza acestei confuzii, bărbatul de 91 de ani a ajuns să primească două doze de vaccin anti-Covid la o distanță de patru ore.

În mod normal, în cazul vaccinului Moderna, cele două doze se administrează la o distanță de 21 de zile. Bărbatul a primit în total trei doze – cea inițială, rapelul și încă una administrată din greșeală.

După ce a primit această a treia doză, corpul bărbatului a intrat în șoc. A ajuns la spital cu insuficiență respiratorie,

Avea tensiune mică și din acest motiv medicii nu au putut să îi administreze un medicament care l-ar fi ajutat să își revină, a mai povestit fiica lui Victor. „Mi-au spus că nu va supraviețui”, a spus ea.

Victor a trecut însă peste momentul dificil, iar acum se recuperează în spital.

În urma incidentului, clinica și departamentul de pompieri care administrează vaccinuri pacienților se află sub investigare.

Sursa: abc7.com

Total
0
Shares
 
Total
0
Share