Ce au în comun soția lui Klaus Iohannis și viitoarea primă doamnă a Americii

Jill Biden (69 de ani), soția lui Joe Biden, al 46-lea președinte SUA, nu vrea să renunțe la cariera ei în educație deși va deveni prima doamnă a Americii.

Aceeași decizie o lua și Carmen Iohannis (60 de ani), prima doamnă a României, în anul 2014, continuând să predea engleză în Sibiu chiar și după ce soțul ei a devenit președinte.

Mai mult decât atât, atât Jill, cât și Carmen sunt profesoare de engleză. Jill face istorie, devenind prima doamnă a SUA cu un job full-time.

Are un doctorat în educație, nu va renunța să predea și își va păstra norma întreagă pe care o are la un colegiu de stat.

În mod oficial, Jill va deveni prima doamnă a Americii începând cu data de 20 ianuarie. Atunci va fi Joe Biden inaugurat la Casa Albă.

Jill va continua să predea limba engleză la North Virginia Community College, acolo unde predă deja de zece ani.

Michael LaRosa, purtătorul de cuvânt al viitoarei prime doamne, a confirmat informația duminică, 8 noiembrie, informează Digi24.

„Dr. Biden se concentrează pe formarea echipei sale și pe dezvoltarea priorităților ei în ceea ce privește educația, familiile militarilor și veteranilor și lupta împotriva cancerului”, a precizat LaRosa.

Când Jill s-a prezentat milioanelor de americani în timpul Convenției Naționale Democratice din 2020, a făcut-o dintr-un liceu unde a predat cândva limba engleză lângă locuința ei din Delaware.

Și-a luat concediu din cel care ar fi devenit al 36-lea an de predare pentru a se implica în campania de promovare a soțului ei. Acum, Jill intenționează să se întoarcă la muncă, echilibrându-și atât îndatoririle de profesor, cât și de primă doamnă.

Sursa: Unica.ro

Citește și: VIDEO // Un analist CNN a izbucnit în plâns în direct când a aflat că Joe Biden a câștigat

Total
0
Shares
 
Total
0
Share