Răspunsul la această întrebare are o explicaţie care a trecut testul anilor. Avioanele nu au fost dotate cu faimoasele cutii negre de la început, ci ideea a venit mai târziu, după ce se produseseră mai multe accidente ale căror cauze au rămas neelucidate.
Genialele mecanisme au devenit obligatorii la peste un deceniu după război, când aviaţia se dezvoltase foarte mult.
Conform ziare.com, primul înregistrator de zbor a fost creat de francezul Fancois Hussenot, în 1939. Acesta credea că negrul protejează filmul de alte radiaţii venite din exterior, aşa că vopsise întrega cutie în această culoare.
În anul 1953, australianul Havilland Comeţ a completat mecanismele şi cu înregistratoare de sunet, foarte sensibile, pentru a căror protecţie a folosit o carcasa solidă din oţel, tot de culoare neagră.
Obligativitatea echipării avioanelor cu cutii negre a fost impusă de Autoritatea Civilă Aeronautică a Statelor Unite ale Americii, în 1967, an în care toate avioanele mai grele de 9 tone aveau celebra cutie la bord.
Cutia neagră a fost dezvoltată tehnic, dar era o problemă: după prăbuşirea unei aeronave, era dificilă identificarea pieselor negre, întrucât culoarea îngreuna căutarea. Astfel s-a recurs la altă nuanţă, mai izbitoare şi mai marcantă, adică pentru portocaliu.
Cu toate acestea, denumirea de cutie neagră era consacrată, astfel că a fost imposibil ca denumirea să fie schimbată. În prezent, standardele prevăd ca o cutie neagră să reziste la temperaturi până la 1.110 grade Celsius timp de o oră şi până la 260 grade Celsius până la zece ore.
