Externe

„Ce este groapa aceasta în grădina mea?”/”Este mormântul tău”. O bătrână din zona Kiev a văzut îngrozită cum rușii îi pregăteau moartea

Pinterest LinkedIn Tumblr

O femeie care locuiește într-o localitate mică din zona Kiev a povestit momentele groaznice în care a fost la un pas de moarte, atunci când rușii au ocupat localitatea. Ea i-a găsit pe soldații ruși săpând o groapă în grădina ei. „Acesta este mormântul tău”, i-au spus ei cu cruzime, informează Digi24.ro

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

Înainte de război, Tetiana Oleksiienko obișnuia să petreacă timpul în grădină. Acum, din merii, cireșii și caișii pe care îi îngrijea cu drag nu a rămas nimic. Toți au fost smulși din pământ de soldații ruși care au săpat în locul lor un șanț pentru a-i deveni mormânt.

Tetiana Oleksiienko are 69 de ani. Când rușii au invadat acum o lună Andrivka, satul în care ea locuiește, s-a ascuns în pivnița unui vecin cu fiica și nepoții ei.

La un moment a vrut să se întoarcă acasă pentru a lua câteva fructe și a găsit soldați ruși în curte, relatează ukrainetoday.org, care citează un articol The Telegraph.

„Au început să sape cu lopeți și apoi au adus un tractor”, a povestit femeia pentru The Telegraph, izbucnind în lacrimi.

„I-am întrebat: <Ce este această groapă în grădina mea?>. Și soldații mi-au răspus: <Acesta este mormântul tău>.”

Soldații i-au spus că primiseră ordin să sape mormântul, care avea o adâncime de aproximativ 7 metri adâncime.

„Nu au reușit să o termine, deoarece ucrainenii au preluat controlul”, a spus ea, ușurată.

Oficialii occidentali au declarat joi că forțele ruse s-au retras complet din zona Kiev, fiind împinse de rezistența acerbă a ucrainenilor. Doar retragerea în grabă a soldaților i-a oprit să ascundă dovezi ale crimelor de război.

loading...

Comments are closed.