Ce este moartea? Explicația lui Papa Francisc despre moartea celor dragi

papa de la roma, ce este moartea, religie si credinta

Papa Francisc a abordat, de-a lungul timpului,în discursurile sale publice, teme existențiale precum fericirea, dreptatea, compasiunea sau moartea. Ce este moartea în viziunea Suveranului Pontif și cum se poate gestiona, accepta, depăși pierderea cuiva drag din familie – copil sau părinte, dar și cum reacționează cei mici în urma piederii unui adult.

Moartea, ca și eveniment în familie, a fost descrisă de Papa Francisc ca pe o experiență care afectează toate familiile, fără excepție, deoarece, acest fapt nefericit face parte din viață. ”Când moartea atinge persoanele dragi din familie, aceasta nu poate părea nicicând naturală”, a precizat Suveranul Pontif.
 
Însă, dintre toate experiențele legate de moartea, Papa Francisc a semnalat că a supraviețui în urma copiilor este ceva tulburător, care contrazice naturalul, normalitatea din sânul familiei, dar că există exemple de familii care au reușit să facă față morții unora dintre membri prin multă credință.
 
”Credința ne protejează de viziunea nihilistă asupra morții, dar și de falsele consolări ale lumii. Adevărata viață creștină nu se expune riscului de a fi amestecată cu mituri și de a ceda în fața suprestițiilor vechi sau moderne”, a spus el.
 
De asemenea, referitor la moarte, Papa Francisc spune că nu trebuie refuzat dreptul de a plânge, de a purta doliu. Referitor la tema exsitențială a morții, Papa Francisc a explicat și că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât moartea”și că El a învins-o prin Crucea Sa.
 
Despre pierderea unui copil Papa Francisc a declarat: ”Atunci când pierzi un copil pare că timpul s-a oprit în loc. E ca un abis care se deschide și înghite atât trecutul, dar și viitorul. Moartea este ca o palmă dată promisiunilor, darurilor și sacrificiilor pe care cu bucurie le-ai dat acelei ființe aduse pe lume”.
 
De altfel, Papa Francisc a povestit că vede, de multe ori la slujba de dimineață mulți părinți cu poza copilului decedat și care au privirea îndurerată: ”Când moartea atinge un copil, toată familia rămâne paralizată, mută”.
Suveranul Pontif ajunge în dimineața zilei de 31 mai în România, urmând să stea până duminică, 2 iunie. Călătoria apostolică a lui Papa Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi se desfăşoară sub genericul „Să mergem împreună!”, invitând la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului.
Total
0
Shares
Total
0
Share