Ce spune Dumbrăveanu despre stocul de teste pentru depistarea Covid-19

În contextul informațiilor false din unele surse media, distribuite și pe rețelele de socializare, Viorica Dumbrăveanu, ministru al Sănătății, a reiterat informația despre stocul de teste pentru depistarea Covid-19.

”Există foarte multe manipulări în masă, în presă și printre populație, în contextul faptului că există teste, că nu există. Vreau să vă spun că, în comparație cu alte state, noi aplicăm teste pentru confirmarea Covid-19, aplicăm testul pentru a vedea starea pacientului, în rezultatul în care se înregistrează o stare pozitivă și satisfăcătoare, o dată, și mai aplicăm testul pentru reconfirmarea acelui rezultat negativ”, a declarat Dumbrăveanu în cadrul conferinței de presă de acum seara.

Zilele trecute a vorbit și directorul ANSP despre stocul de teste. Potrivit lui Furtună, Moldova deține suficiente teste pentru depistarea Covid-19, iar alte loturi urmează să ajungă în Moldova pe parcursul următoarelor zile.

Șeful ANSP mai spunea că Moldova are posibilitatea, la moment, să utilizeze mai multe teste pentru un singur caz, iar aceasta se face pentru a se stabili cu certitudine dacă persoana este pozitivă sau negativă la Covid-19.

Prin urmare, autoritățile combat orice informație falsă despre epuizarea sau numărul insuficient de teste pentru depistarea Covid-19.

Total
0
Shares
Total
0
Share