Social

Ce venituri au încasat membrii CSM și pe ce au cheltuit banii, în 2019

Pinterest LinkedIn Tumblr

Unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au vândut pe parcursul anului 2019 terenuri și case de locuit, iar alții și-au cumpărat motociclete sau mașini și și-au mărit spațiul de locuit din economiile pe care le aveau sau din donații. În același timp, opt membri ai CSM nu au achiziționat nimic anul trecut. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au analizat declarațiile de avere și de interese ale membrilor CSM depuse pentru anul 2019 și au aflat ce câștiguri au obținut magistrații și cât au cheltuit pentru apartamente sau mijloace de transport.

Apartamente noi pentru Victor Micu și Dorel Musteață

În 2019, Dorel Musteață a făcut schimb de apartamente cu soacra sa. Astfel, el i-a donat un apartament de 72 de metri pătrați și a primit în schimb un apartament mult mai spațios, de 101,9 metri pătrați, sub formă de donație. Locuința este evaluată cadastral la 652 de mii de lei. Tot anul trecut magistratul a împrumutat de la bancă 225 de mii de lei, credit pe care trebuie să-l ramburseze până în 2022, cu o rată a dobânzii de 6%. Anul trecut, veniturile lui Dorel Musteață și ale soției sale au constituit 568 de mii de lei.

Conform declarației de avere și interese personale, în 2019, Victor Micu a intrat în proprietatea unui apartament de 79 de metri pătrați, pentru care a investit, începând cu aprilie 2016, peste 637 de mii de lei. Veniturile familiei Micu în 2019 se cifrează la circa 421 de mii de lei, din salariul de la CSM, cel de la ULIM, USPEE și INJ, darea în arendă a terenurilor agricole, precum și din pensia de invaliditate a unui membru al familiei.

Mașină nouă pentru Nina Cernat și motocicletă pentru Ion Crețu

Membra CSM Nina Cernat s-a pricopsit anul trecut cu un automobil de model Toyota Auris, fabricat în 2016, pentru care a scos din buzunar aproape 279 de mii de lei, echivalentul a circa 14 mii de euro. Din salariul de la CSM, cel de la INJ, unde este formatoare, și pensia recalculată Nina Cernat a agonisit în 2019 885 de mii de lei (!).

Noul membru al CSM din rândul profesorilor de drept, Ion Crețu, și-a procurat în 2019 o motocicletă de model Viper 200 pentru care a achitat, potrivit declarației de avere și interese personale, 21,5 mii de lei, echivalentul a puțin peste 1.000 de euro. Împreună cu soția sa, Crețu a adunat în 2019 peste un milion și jumătate de lei.

Tranzacțiile cu imobile ale judecătorului Petru Moraru

Membrul CSM Petru Moraru a vândut anul trecut două loturi de pământ și casa de locuit de la Cahul. În urma tranzacțiilor, Moraru a pus în buzunar 70 de mii de euro. Tot în 2019, Moraru a împrumutat sume mici de bani de la persoane fizice, pe care trebuie să le întoarcă în anul curent – 300 de dolari, 10 mii de ruble rusești și 200 de euro. Moraru a declarat venituri de 516 mii de lei în 2019, din salariul său și al soției, și îndemnizații. Alte 40 de mii de lei au fost obținute din darea în locațiune a unui imobil.

Cei mai mulți membri ai CSM nu au achiziționat nimic în 2019

Ceilalți membri ai Consiliului, procurorul general Alexandr Stoianoglo, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, judecătorii Luiza Gafton și Anatolie Galben, precum și membrii CSM din partea societății civile Mariana Timotin, și nou-numitele Elena Belei, Valentina Coptileț și Carolina Ciugureanu-Mihailuță nu au făcut achiziții importante anul trecut.

Procurorul general Alexandr Stoianoglo, membru de drept al CSM, a raportat pentru 2019 venituri de 557 de mii de lei pe care le-a încasat de la compania CMI Finlanda. La bancă omul legii păstrează 25 de mii de lei și 10,5 mii de euro. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, și el membru de drept al CSM, a înregistrat anul trecut venituri de 223 de mii de lei, din salariul său și al soției.

Luiza Gafton, în prezent președintă interimară a CSM, a obținut anul trecut venituri în mărime de circa 908 mii de lei (!) din salariul de la CSM, dar și din pensie, indemnizație, precum și darea în arendă a unei cote de pământ. La bancă magistrata depozitează 18.300 de euro, din care a obținut o dobândă de 162 de euro. Dacă în 2018 a făcut mai multe tranzacții de milioane cu proprietățile sale, în 2019 magistratul Anatolie Galben nu a achiziționat nimic valoros. Potrivit declarației de avere și interese personale, judecătorul a agonisit în 2019 693 de mii de lei împreună cu soția.

Potrivit declarației de avere și interese personale, în 2019, Mariana Timotin a încasat venituri de 331,5 mii de lei. Peste 1,5 milioane de lei a adus în familie soțul membrei CSM, care este administrator certificat în cadrul Asociaţiei Lichidatorilor şi Administratorilor din R. Moldova. La bancă familia Timotin mai păstrează 80 de mii de lei și 2.800 de euro.

În 2019, Elena Belei a fost remunerată cu 258 de mii de lei pentru funcția de secretar de stat. Pentru activitatea didactică, membra CSM a primit 71,3 mii de lei, iar Biblioteca științifică Andrei Lupan i-a achitat un onorariu de 37,4 mii de lei. Valentina Coptileţ a raportat pentru anul trecut venituri salariale de 371,5 mii de lei. Carolina Ciugureanu-Mihailuță a fost remunerată anul trecut cu 14,7 mii de lei, iar soțul său a adus în familie 20.400 de euro.

Sursa: Anticoruptie.md

loading...

Comments are closed.