În ședința din 23 august 2025, Comisia Electorală Centrală a anunțat că a înregistrat Partidul Politic Alianța „Moldovenii” pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, cu 57 de candidați pe listă, simbolul electoral și trezorierul formațiunii.
Totodată, CEC a respins cererea Partidului Politic „Pentru Oameni, Natură și Animale”, invocând nerespectarea procedurilor statutare interne și a prevederilor Codului electoral. A fost respinsă și cererea Partidului Politic „Moldova Mare”, după ce excluderea unui candidat condamnat penal a dus la încălcarea proporției de gen prevăzute de lege.