CEC anunță că în data de 3 martie 2024 vor avea loc alegeri parțiale în unele localități din țară

În data de 3 martie 2024 vor avea loc alegeri parțiale în unele localități din țară.

În comuna Cealîc, raionul Taraclia și în satele Chioselia Rusă și Cotovscoe din Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia se vor desfășura alegeri parțiale pe 3 martie 2024.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală în cadrul ședinței de astăzi.

În aceste localități, în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, a fost înregistrat doar câte un singur concurent electoral pentru funcția de primar sau cea de consilier local desemnați de doar de Partidul Politic „ȘANSĂ”.

Prin dispoziția nr. 92 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, a fost dispusă anularea înregistrării candidaților desemnați de către acest partid politic.

În conformitate cu prevederile legislației electorale, alegerile parțiale se organizează în condițiile în care, în urma alegerilor locale generale, nu au fost aleși primarii sau numărul stabilit de consilieri într-o singură sau în mai multe circumscripții electorale.

În context, pe 3 martie 2024, vor avea loc alegeri parțiale pentru o nouă componență a Consiliului comunal Cealîc, raionul Taraclia și funcția de primar al satului Chioselia Rusă și satului Cotovscoe din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia.

Total
0
Shares
Total
0
Share