CEC condamnă un clip deepfake cu Angelica Caraman

Comisia Electorală Centrală (CEC) își exprimă îngrijorarea față de difuzarea unui material video manipulat care o prezintă în mod fals pe președinta instituției, Angelica Caraman, făcând declarații pe care nu le-a rostit niciodată. CEC califică înregistrarea drept un deepfake realizat cu inteligență artificială, menit să submineze încrederea publicului în instituțiile democratice și să manipuleze opinia cetățenilor în perioada electorală.

Potrivit CEC, clipul face parte dintr-o tentativă coordonată de dezinformare, ce vizează destabilizarea procesului electoral. „Astfel de acțiuni nu doar că distorsionează realitatea, dar pun în pericol securitatea democratică a Republicii Moldova”, a transmis instituția într-un comunicat oficial.

Autoritățile au fost sesizate, iar o anchetă este deja în desfășurare pentru identificarea responsabililor și a canalelor de distribuție a materialului fals. În paralel, CEC cooperează cu parteneri naționali și internaționali pentru a monitoriza și contracara tentativele de manipulare informațională.

Comisia Electorală Centrală face un apel ferm:

către mass-media, să nu difuzeze materiale neverificate, mai ales dacă prezintă semne de falsificare digitală;

către cetățeni, să consulte doar sursele oficiale ale CEC și să raporteze tentativele de manipulare;

către instituțiile publice și actorii politici, să se abțină de la utilizarea sau promovarea conținuturilor false și să susțină un climat electoral corect.

CEC amintește că răspândirea deliberată de informații false în perioada alegerilor este o infracțiune sancționabilă, conform legislației Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share