Comisia Electorală Centrală (CEC) va avea o nouă funcție, cea de secretar general, care va coordona activitatea aparatului instituției. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de miercuri a CEC, după modificările operate de Parlament la Legea privind funcția publică, la începutul lunii iulie.
Rodica Sîrbu, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media la CEC, a precizat că „funcția de secretar al CEC se păstrează în continuare, dar secretarul general nu este membru al Comisiei”.
Postul de secretar general are atribuții administrative și de management intern, fiind responsabil de organizarea și funcționarea eficientă a aparatului CEC.
Amintim că această funcție a fost instituită prin proiectul de lege adoptat de Parlament pe 3 iulie, cu statut de funcționar public de conducere de nivel superior. Codul Electoral reglementează în continuare funcția de secretar al CEC, ales din rândul membrilor Comisiei, cu atribuții esențiale în procesul decizional, inclusiv înlocuirea președintelui în anumite condiții.