CEC respinge acuzațiile despre nerespectarea prevederilor legale la capitolul finanțarea campaniei electorale

Comisia Electorală Centrală respinge acuzațiile Maiei Sandu și Sergiu Litvinenco despre nerespectarea prevederilor legale la capitolul finanțarea campaniei electorale, informează Telegraph.md

Prin intermediului unui comunicat de presă, CEC transmite următoarele:

Prevederile art. 1 din Codul electoral stabilesc că în alegerile parlamentare și locale generale calitatea de concurent electoral o are partidul și blocul electoral care a înaintat candidați la funcțiile elective. În alegerile prezidențiale calitatea de concurent electoral o are doar persoana desemnată pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. În aceste condiții, partidul politic și blocul electoral nu se identifică cu candidatul, iar orice susținere financiară de către un partid politic a candidatului pe care l-a desemnat se efectuează cu respectarea condițiilor aplicabile persoanei juridice, în limita plafonului stabilit, a 12 salarii medii lunare pe economie pentru anul în curs.

Menționăm că, în cadrul alegerilor prezidențiale din anul 2016, candidatul la funcția de șef al statului, la fel, a avut identitate diferită de partid și bloc electoral, însă plafonul donațiilor la acea etapă, era mult mai mare, până la 400 salarii medii lunare pe economie.

Remarcăm faptul că reducerea plafoanelor pentru susținerea financiară a activității partidelor politice și a campaniilor electorale a fost făcută, prin modificarea legislației electorale, în august 2019, la inițiativa partidului politic care astăzi vine cu acuzații nefondate în adresa CEC.

Conform proiectului de lege pentru amendarea Codului electoral (proiectul de lege nr.263/2020), CEC a propus acordarea, partidelor politice și blocurilor electorale care desemnează candidați, calitatea de concurent electoral.

Totodată, declarațiile potrivit cărora donațiile pot fi făcute doar începând cu data de 1 octombrie sunt false. Contul cu mențiunea „Fond electoral” poate fi deschis și până la înregistrarea concurentului electoral, cu condiția ca orice încasări și cheltuieli de pe acest cont să se facă doar după înregistrarea concurentului electoral. În acest sens, menționăm că cei doi concurenți electorali, deja înregistrați la CEC, pot să deschidă cont la bancă, să primească donații și să efectueze cheltuieli.

Referitor la finanțarea campaniei electorale pentru scrutinul prezidențial, CEC a emis o circulară adresată partidelor politice care aduce claritate unor norme cuprinse în legislația electorală pe marginea acestui subiect (https://bit.ly/2RuDrov). Aceasta vine ca rezultat al examinării rapoartelor financiare ale grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova, unde CEC a reținut că a fost admisă depășirea plafoanelor prevăzute de cadrul legal.

În contextul celor expuse, CEC cheamă la calm toți subiecții electorali, în special concurenții electorali, instituțiile media și societatea civilă și îi îndeamnă să nu implice Comisia în jocuri politice și să respecte cu strictețe prevederile legale în vederea bunei organizări și desfășurări a scrutinului din 1 noiembrie.

CEC este o instituție independentă, colegială, apolitică, deschisă, în permanență pregătită să-şi îndeplinească atribuţiile la cel mai înalt nivel şi într-un cadru electoral accesibil, în care cetăţenii să aibă încredere.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share