Comisia Electorală Centrală (CEC) va tipări 13 684 de buletine de vot, toate în limba română, pentru turul doi al alegerilor locale noi, care va avea loc în data de 1 iunie 2025, în patru localități din Republica Moldova.
Buletinele vor avea dimensiunea de 14 cm lățime și 12,8 cm lungime, iar costul unitar este de 0,60 lei, ceea ce constituie o valoare totală a tirajului de 8 210,40 lei.
Turul doi al alegerilor va fi organizat pentru funcția de primar în următoarele localități: comuna Boldurești (raionul Nisporeni), satul Tabani (raionul Briceni), comuna Chiperceni (raionul Orhei) și satul Talmaza (raionul Ștefan Vodă).
Buletinele vor fi distribuite secțiilor de votare înainte de ziua scrutinului, conform procedurilor stabilite de CEC.