Ceea ce face funcționarul Președinției, Băluțel, se numește trafic de influență și abuz în serviciu

Șeful cabinetului președintelui Republicii Moldova, Adrian Băluțel ne informează într-o recentă postare (cu o nedisimulată bucurie!) că membrii trupei rusești Bi-2 și familiile lor au depus actele pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova. Totodată, funcționarul de la președinție menționează că dosarele lor de obținere a cetățeniei “vor fi aduse la cunoștință șefului statului, Maia Sandu, și vor fi examinate prin prisma acordării cetățeniei în interesul Republicii Moldova”.

Mai mulți membri ai trupei Bi-2 și familiile lor au depus actele pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova

După un elogiu mai rar întâlnit despre o formațiune muzicală rusească, precum și a mioriticelor expresii gen “suntem un popor ospitalier…și o să-i ajutăm pe toți cei care sunt asupriți pentru că promovează pacea” (îmi amintește de demagogia și propaganda perioadei sovietice!), aflăm de la Băluțel că membrii Bi-2 sunt persecutați în Rusia, deoarece s-au pronunțat împotriva războiului în Ucraina. Dacă au făcut-o – bravo lor, respectul nostru! Ar trebui să o facă și mulți alți cetățeni ai Federației Ruse, inclusiv cei care locuiesc în Republica Moldova. În același timp, aflăm că membrii trupei Bi-2 și familiile lor dețin și cetățenia statului Israel, unde sunt stabiliți cu traiul. La ce le-ar “prinde bine” și cetățenia moldovenească? Oare admiratorii muzicii lor din Republica Moldova nu le pot îngâna melodiile fără să nu aibă și cetățenia noastră?

Melomanul de la președinție ne mai informează că “muzica lor este apreciată de tineri și adulți, cu muzica lor au crescut generații la rând în Moldova”. Poate că Băluțel și anturajul în care a activat prin diverse organizații de tineret a crescut cu muzica celor de la Bi-2, dar generația noastră a crescut cu absolut alt gen de muzică – cea a valorilor și idealurilor renașterii naționale. Dacă Băluțel este atât de pasionat de muzica celor de la Bi-2 și de “russkii mir/lumea rusă”, nu-i rămâne decât să le fredoneze melodiile la locul său de muncă sau împreună cu colegii din partidul din care face parte, dar să nu abuzeze de funcția pe care o deține la președinție pentru a influența decizia finală a șefului statului. Ceea ce face funcționarul Președinției, Băluțel, se numește trafic de influență și abuz în serviciu.

La președinție există o structură specializată de acordare a cetățeniei – secția cetățenie, grațiere și distincții de stat din cadrul direcției juridice, subordonată secretarului general (rog să vedeți organigrama în anexă). Anume această structura are obligațiunea și responsabilitatea legală să examineze dosarele și să se pronunțe în consecință, fără intervenția anticipată a șefului de cabinet de la președinție (nu-i exclus că respectivele solicitări de cetățenie să fi fost trimise prin intermediul ambasadei noastre la Tel-Aviv în virtutea faptului că cei de la Bi-2 sunt și cetățeni ai Israelului). Atunci apare fireasca întrebare: cum și de ce aceste documente au ajuns pe masa lui Băluțel (e responsabilitatea lui funcțională?), cine de la Chișinău și din afară sunt atât de mult interesați “în acordarea cetățeniei în interesul Republicii Moldova” acestei trupe rusești, doar pentru faptul că a criticat invazia rusească în Ucraina?

Iurie Reniță, ex-deputat ACUM

Total
0
Shares
Total
0
Share