Cel puţin 21 de persoane au murit de sâmbătă, iar alte 13 sunt în stare gravă după ce au consumat alcool contrafăcut de 96 de grade în două sate din vestul Mexicului, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de AFP.
„În prezent, avem 56 de persoane afectate, dintre care 21 au murit, iar 29 sunt încă bolnave”, a declarat Hugo Esparza, un responsabil din cadrul Secretariatului pentru sănătate din statul mexican Jalisco, în cadrul unei conferinţe de presă.
Intoxicaţiile au avut loc în două sate din acest stat din vestul Mexicului, Tamazula de Gordiano şi Mazamitla.
Treisprezece persoane intoxicate au fost transportate cu elicopterul la spitale din Guadalajara, capitala statului Jalisco, a declarat Esparza. Celelalte s-au putut întoarce la casele lor.
Totul a început sâmbătă, când mai mulţi locuitori ai celor două state s-au prezentat la dispensarele locale cu simptome precum „vedere înceţoşată şi/sau pierderea vederii, dureri abdominale severe, dificultăţi de respiraţie şi convulsii”, a precizat Secretariatul pentru sănătate într-un comunicat.
Persoanele consumaseră alcool din trestie de zahăr de 96 de grade produs clandestin în statul Michoacan (vecin cu Jalisco), îmbuteliat şi distribuit în Tamazula de Gordiano, potrivit Secretariatului pentru sănătate.
Autorităţile au deschis o anchetă, iar în zilele următoare, 700 de litri de alcool în sticle de 300 de mililitri au fost confiscate.
Analizele de laborator au arătat că „produsul conţinea o concentraţie mare de metanol” sau alcool metilic, un produs foarte toxic, „pentru uz industrial”, a declarat Denis Santiago, şeful Comisiei pentru protecţia împotriva riscurilor sanitare din statul Jalisco.
Sursa: agerpres.ro
Citește și: Alertă cu bombă la Viena. Sediul Președinției a fost evacuat