Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma unor incendii de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP.
”Au fost cinci morți și 44 de răniți, dintre care zece în stare gravă” în două zone din apropierea orașului Mardin, a scris ministrul Sănătății din Turcia, Fahrettin Koca, pe rețeaua socială X.
Imaginile postate pe rețelele sociale arată un incendiu uriaș, care luminează cerul în timpul nopții, și nori mari de fum.
Patru echipe pentru intervenții de urgență și 35 de ambulanțe au fost trimise la fața locului, a precizat ministrul Koca.
Incendiul a izbucnit joi seara într-o zonă situată la aproximativ 30 de kilometri sud de orașul Diyarbakir și s-a extins rapid, alimentat de vântul puternic, afectând cinci sate, a declarat ministrul de Interne, Ali Yerlikaya.
„Din nefericire, trei persoane din regiunea Diyarbakir și două din regiunea Mardin și-au pierdut viața”, a scris ministrul Yerlikaya pe rețeaua X.