Alte știri

Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 vor beneficia de consultanță din partea echipelor de supervizare din cadrul ANSP

Pinterest LinkedIn Tumblr

Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 de pe întreg teritoriul Republicii Moldova vor beneficia de suport și asistență consultativ-metodică. Sprijinul va fi oferit din partea echipelor de supervizare care au fost instituite în cadrul Agenției pentru Sănătate Publică (ANSP). Un ordin în acest scop a fost semnat de directorul interimar al ANSP, Vasile Guștiuc.

Mai exact, potrivit ordinului ANSP, pentru asigurarea consultanței în procesul de imunizare la nivel național, au fost pregătite trei echipe de supervizare, formate din câte trei experți, medici în epidemiologie.

Membrii echipelor vor acorda asistență consultativ-metodică, pentru implementarea Planului național de imunizare împotriva COVID-19, subdiviziunilor teritoriale ANSP și instituțiilor medico-sanitare prestatoare de servicii de asistență medicală. La fel, vor monitoriza procesul de imunizare împotriva COVID-19 la nivel național.

De menționat că, până în prezent, Centrele de vaccinare din șapte raioane din Republica Moldova au beneficiat de consultanță din partea echipelor de supervizare.

În Republica Moldova, campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început la data de 2 martie. Până astăzi, 451.006 persoane au fost vaccinate..

loading...

Comments are closed.