Un fapt interesant este că UE a inclus Moldova a în lista statelor terțe față de care era recomandată eliminarea restricțiilor de călătorie pe 1 Iulie 2021. Mai exact, vorbim despre 10 zile până la alegeri.
– Deci, era guvernul interimar în frunte cu premierul interimar Aurel Ciocoi, care avea competențe foarte limitate, sub-reprezentat datorită manevrelor PSRM, dar și presat din toate părțile de PAS. Deci în toate aceste condiții, guvernul lui Ciocoi a reușit în 6 luni (Decembrie-Iulie) să coboară numărul de infecții până la un nivel acceptabil pentru UE.
-În aproape două luni, guvernarea PAS, de la momentul preluării guvernării (6 August- 23 Septembrie), a gestionat pandemia în așa fel că Moldova a fost eliminată din lista țărilor față de care UE a sugerat scoaterea restricțiilor.
-Cu alte cuvinte, în mai puțin de două luni, un guvern puternic, cu majoritate parlamentară și fără niciun blocaj din partea președinției, a șters succesul obținut de guvernul interimar slab politic și din punct de vedere executiv în frunte cu Ciocoi.
-Faptele vorbesc de la sine. Guvernarea PAS deocamdată demonstrează performanță dubioasă în domeniul gestionării crizei pandemice, iar țara intră în sezonul rece, unde se este foarte posibil să se suprapună cu o criză energetică. Depinde de pașii guvernării în materie de eforturile susținute în negocierile cu Gazprom și asigurarea independenței ANRE conform recomandărilor critice formulate de Comunitatea Energetică (despre care am scris în articolul pe care l-am adăugat la comentarii).
-Este nevoie de dezbateri foarte serioase pe acest subiect, cu remanieri în guvern pentru a asigura că țara nu se împotmolește în câteva crize concomitent, începând cu Ministerul Sănătății. PAS are toate pârghiile și poate alege tot din interiorul partidului oamenii noi și mai buni. De asemenea, ar trebuie probabil să fie lansat un soi de “celulă criză și de prognozare strategică” pe lângă guvern.
În loc să caute dușmani imaginari în rândul vocilor critice, majoritatea PAS ar trebuie să-i convoace pe proprii colegi din guvern în parlament pentru a dezbate situația pandemică și respectiv starea de lucruri în sectorul energetic în legătură cu începerea sezonului de iarnă.
Cea mai bună formă de gestionare a crizelor este prevenirea lor!
Autor: Dionis Cenușa