Irina Selevestru, doctor în drept și expert în insolvență, a elaborat o cercetare dedicată conceptului „a doua șansă” pentru antreprenori, în care explică faptul că acest principiu nu mai reprezintă doar o idee teoretică, ci trebuie privit ca un instrument esențial de politică economică.
Potrivit cercetării, închiderea unei afaceri nu afectează doar antreprenorul, ci produce efecte sistemice asupra economiei. Printre consecințe se numără pierderea locurilor de muncă, diminuarea veniturilor bugetare, reducerea concurenței și afectarea stabilității mediului de afaceri.
Importanța conceptului a devenit și mai evidentă în Republica Moldova în perioadele de criză economică, inclusiv în contextul pandemiei COVID-19 sau al războiului din țara vecină. În plan european, principiul oferirii unei a doua șanse este consacrat în Small Business Act for Europe, care prevede necesitatea sprijinirii antreprenorilor onești care au trecut prin faliment.
Datele analizate în cadrul cercetării arată că doar aproximativ 5% dintre falimente implică fraude, în timp ce majoritatea cazurilor sunt consecința riscurilor economice, a conjuncturii pieței sau a unor deficiențe manageriale.
Cercetarea analizează și dimensiunea fenomenului în Republica Moldova. Datele indică o creștere semnificativă a numărului agenților economici declarați în stare de insolvabilitate în perioada 2019-2024, urmată de o scădere în anii 2025-2026.
În anul 2019, 183 agenți economici au fost declarați insolvabili. Media angajaților per companie era de aproximativ 9,7 persoane, iar impactul potențial asupra pieței muncii putea ajunge la peste 108000 locuri de muncă afectate.
Potrivit celor mai recente date oficiale din rapoartele Doing Business, inclusiv indicatorul „Resolving Insolvency”, Republica Moldova se situa pe locul 67 în clasamentul global al țărilor analizate, cu un scor de 54,8 puncte pe o scară de la 0 la 100. Rata de recuperare pentru creditori era de aproximativ 32,1 cenți la dolar, durata medie a procedurii de aproximativ 2,8 ani, iar costul acesteia ajungea la circa 15% din valoarea masei patrimoniale. Durata și costul procedurii sunt considerați factori critici care influențează șansa reală de relansare a unei afaceri.
Interviurile realizate cu antreprenori moldoveni care au trecut prin dificultăți financiare sau proceduri de insolvabilitate au evidențiat un set complex de obstacole în obținerea unei a doua șanse.
Printre factorii interni identificați se numără insuficiența resurselor financiare, lipsa cunoștințelor pentru avertizare timpurie, lipsa competențelor în managementul de criză, deficiențele de planificare financiară și control, conflictele între asociați, subestimarea riscurilor și lipsa personalului calificat.
Factorii externi includ proceduri de faliment îndelungate și costisitoare, acces dificil la finanțare în timpul și după inițierea procedurii de insolvabilitate, lipsa informațiilor privind mecanismele de restructurare și un nivel insuficient de informare publică despre mecanismele de redresare și despre cultura antreprenorială.
Un element esențial identificat în cercetare este stigma socială asociată antreprenorului care a trecut prin faliment. Aceasta reduce încrederea partenerilor, instituțiilor financiare și chiar a familiei în capacitatea antreprenorului de a relansa o activitate economică.
Pe baza concluziilor cercetării sunt formulate mai multe direcții strategice pentru schimbarea cadrului existent. Una dintre acestea vizează reformarea cadrului normativ astfel încât procedura de insolvabilitate să fie transformată dintr-un mecanism orientat în principal spre lichidare într-un mecanism de redresare.
În acest sens se propune introducerea expresă în scopul Legii insolvabilității a obiectivului de redresare a debitorului. În prezent, accentul practic cade predominant pe satisfacerea creditorilor, însă legislația ar trebui să consacre explicit principiul conservării întreprinderii viabile și al menținerii locurilor de muncă.
Cercetarea subliniază și necesitatea delimitării clare a debitorului aflat în restructurare de cel aflat în procedură de insolvabilitate. Această distincție este importantă pentru accesul la finanțare, participarea la achiziții publice, menținerea relațiilor contractuale și protecția reputațională a întreprinderii. Restructurarea ar trebui percepută ca procedură de redresare, nu ca sinonim al falimentului.
Printre măsurile propuse se numără acordarea de facilități creditorilor care susțin restructurarea, inclusiv reducerea ratei de stingere a creanțelor, posibilitatea achitării acestora în rate și tratament fiscal favorabil pentru pierderile acceptate prin planul de restructurare.
De asemenea, se propune introducerea expresă în Codul Fiscal a posibilității ca organele fiscale să voteze planuri care prevăd reducerea creanțelor bugetare. În lipsa acestei posibilități, procedurile de restructurare pot fi blocate de rigiditatea creanțelor publice.
Cercetarea menționează și necesitatea adaptării condițiilor bancare pentru acordarea finanțărilor după inițierea procedurii de insolvabilitate. Instituțiile bancare ar trebui să dispună de reglementări interne care să permită acordarea de finanțare cu prioritate la rambursare.
O altă problemă identificată este acoperirea cheltuielilor pentru procedurile de lichidare în cazurile în care întreprinderile nu mai dețin active. Lipsa activelor poate paraliza procedura și poate afecta încrederea în sistemul de insolvență.
Cercetarea susține și promovarea restructurării accelerate ca mecanism preferențial pentru întreprinderile viabile, cu termene scurte și costuri reduse.
În domeniul accesului la finanțare, sunt propuse mai multe soluții, inclusiv posibilitatea finanțării după inițierea procedurii, garantată legislativ și aplicată practic prin modificarea regulamentelor interne ale instituțiilor financiare și ale Băncii Naționale a Moldovei.
Totodată, este sugerată reducerea legală a dobânzilor pentru întreprinderile aflate în restructurare accelerată, deoarece dobânzile penalizatoare pot agrava situația financiară. De asemenea, antreprenorii aflați în restructurare accelerată ar trebui să aibă acces la achiziții publice și la finanțări dedicate, inclusiv prin fonduri gestionate de ODA sau prin alte mecanisme de sprijin.
Cercetarea recomandă și dezvoltarea unor programe dedicate conceptului „second chance”, care ar putea include granturi, garanții de stat și linii de credit preferențiale.
Pe plan instituțional, sunt propuse sisteme publice de avertizare timpurie bazate pe indicatori fiscali și financiari, precum și crearea unor centre de consiliere gratuită pentru antreprenorii aflați în dificultate. Aceste centre ar putea oferi consultanță juridică, financiară și managerială.
În același timp, este necesară instruirea antreprenorilor în managementul riscului și al crizei, informarea corectă despre drepturile și obligațiile în procedurile de faliment și restructurare, precum și suport psihologic pentru reducerea stigmatizării.
Cercetarea evidențiază și necesitatea informării corecte a societății despre eșecul economic, criză, insolvabilitate și restructurare, precum și prevenirea dezinformării și stigmatizării procedurilor de insolvență.
Un capitol separat este dedicat schimbării culturii economice. În economiile dezvoltate, eșecul este perceput ca experiență profesională. Studiile europene arată că antreprenorii care au trecut prin faliment revin adesea mai eficienți și mai disciplinați.
În Republica Moldova însă persistă frica de eșec, stigma asociată „antreprenorului eșuat”, rușinea publică și dezinformarea privind procedurile de restructurare și insolvabilitate. Această percepție este alimentată de comunicarea publică insuficientă, lipsa educației economice și asocierea automată a insolvabilității cu frauda.
Concluzia cercetării este că oferirea unei a doua șanse nu trebuie privită ca o măsură de indulgență, ci ca un instrument de creștere economică. O legislație eficientă a insolvabilității trebuie să echilibreze interesele creditorilor cu necesitatea conservării capitalului uman antreprenorial.
Potrivit cercetării, Republica Moldova are nevoie de o legislație orientată spre redresare, mecanisme reale de finanțare, instituții proactive și o schimbare culturală profundă. Eșecul în afaceri nu ar trebui să însemne excludere permanentă din circuitul economic, ci o etapă de învățare și reconstrucție.