Externe

Cercetători: Vaccinul împotriva Covid-19 are şanse mari să nu funcţioneze la persoanele în vârstă

Pinterest LinkedIn Tumblr

Viitorul vaccin împotriva COVID-19 s-ar putea să nu dea rezultate foarte bune în cazul persoanelor în vârstă, cele care prezintă cel mai ridicat risc de a muri din cauza bolii, spun oamenii de ştiinţă britanici.

Prof. Peter Openshaw, unul dintre cercetătorii care din grupul de consultare ştiinţifică a Parlamentului britanic, a declarat că trebuie luate măsuri pentru protejarea persoanelor vârstnice deoarece viitorul vaccin s-ar putea să nu-i protejeze de infectare, scrie The Guardian, transmite Mediafax.ro.

Într-un document transmis Camerei Lorzilor, se arată că vaccinarea trebuie să vizeze anumite grupuri de persoane pentru ca în acest fel să fie protejaţi cei cu adevărat vulnerabili.

„Uneori este posibil să protejăm un grup vulnerabil, vizând un alt grup şi acest lucru, de exemplu, se face în cazul gripei”, a explicat el.

Cercetătorul a explicat că oferind vaccinul antigripal nazal copiilor care, de cele mai multe ori nu fac forme severe de gripă, se protejează de fapt bunicii. De asemenea, prin imunizarea lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi serviciilor de îngrijire, se protejează în primul rând persoanele în vârstă care au cel mai mult contact cu aceştia.

Arne Akbar, preşedintele Societăţii Britanice de Imunologie, a spus că „Vaccinul îi va ajuta pe cei tineri şi asta va fi bine, pentru că aceştia nu îl vor transmite mai departe către persoanele vârstnice”. Dar şi el a adăugat că vaccinul nu va ajuta în mod direct grupul persoanelor vârstnice.

loading...

Comments are closed.