Ieri, 09 octombrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul depus de Igor Munteanu, candidat desemnat de Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, care contesta decizia Comisiei Electorale Centrale de a nu-l înregistra în cursa prezidențială pentru alegerile din 20 octombrie 2024.
Recursul, depus de avocatul Veaceslav Botnari, nu a trecut de testul de admisibilitate, astfel că instanța nu a examinat fondul cauzei. Curtea a constatat că motivele invocate în recurs nu întrunesc cerințele prevăzute de Codul administrativ, iar dezacordul candidatului cu decizia Curții de Apel Chișinău nu a constituit un temei suficient pentru ca recursul să fie admis.
Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare a lui Igor Munteanu din cauza insuficienței numărului de semnături valabile. Deși candidatul a prezentat 17.357 de semnături, CEC a invalidat 2.530 dintre acestea. Printre motivele invocate pentru invalidarea semnăturilor au fost discrepanțe în datele personale, susținători decedați sau fără drept de vot, precum și semnături repetate. În plus, candidatul nu a întrunit condiția de a colecta semnături valide în cel puțin jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul doi, conform prevederilor legale.
Această decizie este irevocabilă, iar Igor Munteanu nu va fi înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 2024.



