Cetățeni moldoveni, documentați la frontieră pentru uz de acte falsificate

Un permis de conducere și un certificat de vaccinare, cu semne de falsificare, au fost depistate asupra a doi pasageri ai unor curse internaționale. În punctul de trecere a frontierei Leușeni au fost înregistrate cazurile.

Pentru autorizarea ieșirii din Republica Moldova, la controlul de frontieră s-a prezentat un tânăr de 37 de ani. Acesta se deplasa ca pasager al cursei Moldova – Germania. Conform analizei de risc polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar asupra persoanei și bagajelor acesteia. Astfel, în portmoneul personal al călătorului s-a depistat un permis de conducere eliberat pe numele său, pretins a fi eliberat de autoritățile competente din Slovacia. În timpul verificărilor, cu tehnica specială din dotare, s-a constatat prezența unor semne rezonabile de falsificare. Audiat, tânărul a declarat că și-a perfectat documentul în 2019, prin intermediari, contra sumei de 700 de euro.

Într-un alt caz, pentru a fi scutit de regimul carantinei, un conațional a prezentat dovada imunizării cu vaccinul CoronaVac. Verificat în baza de date, certificatul s-a dovedit a fi fals, deoarece numele posesorului nu figurează în lista persoanelor vaccinate împotriva Covid-19. La audieri, bărbatul a menționat că s-a imunizat la instituția medicală din localitatea de domiciliu și nu poate explica discordanța.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Total
0
Shares
Total
0
Share