După ce NordNews a publicat informația conform căreia Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată din Moldova” (CFM) și-ar fi achitat integral datoriile salariale către foștii angajați, mai mulți lucrători și pensionari activi ai întreprinderii au transmis redacției mesaje de nemulțumire, susținând că nu au primit integral salariile restante, informează telegraph.md
Potrivit relatărilor, unii angajați nu au primit salariul nici pentru luna ianuarie, iar alții, transferați între filiale, figurează ca angajați noi și nu li s-au achitat restanțele salariale. Probleme au fost semnalate și de angajați pensionari, care nu pot include ultimele luni de muncă în calculul stagiului de cotizare pentru pensie.
În replică, directorul general interimar al CFM, Serghei Cotelnic, afirmă că întreprinderea a achitat integral datoriile față de foștii salariați concediați la cerere în perioada decembrie – iulie. El a precizat că restanțele pentru luna ianuarie urmează să fie achitate integral până pe 30 iulie, cu excepția a două subdiviziuni: serviciul militarizat de pază și administrația centrală.
Cotelnic a mai menționat că plățile pentru luna februarie vor începe vineri, 1 august, iar până atunci întreprinderea trebuie să achite datorii pentru energie electrică și combustibil. Totodată, a subliniat că, în contextul reducerii personalului de la aproximativ 5 000 la sub 3 900 de angajați, eforturile de achitare a salariilor restante ar trebui să se accelereze.