Cheltuielile diplomației moldovenești vor crește cu aproape 24 milioane de lei anual, după modificările propuse de Ministerul Afacerilor Externe, care urmează să fie examinate în ședința Guvernului din 15 aprilie.
Proiectul de hotărâre prevede ajustarea nomenclatorului funcțiilor, a coeficienților de salarizare și a structurii misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare. Documentul vizează atât majorarea unor indemnizații, cât și extinderea efectivelor de personal în ambasade și consulate.
Potrivit avizului asupra proiectului, implementarea noilor prevederi va genera cheltuieli bugetare estimate la circa 23,9 milioane de lei anual. Din această sumă, aproximativ 14,1 milioane de lei vor reveni Ministerului Afacerilor Externe, iar circa 9,8 milioane de lei – Ministerului Apărării.
Modificările includ introducerea unor funcții noi, inclusiv atașați militari în mai multe misiuni diplomatice, dar și suplinirea personalului cu funcții de consilieri pentru gestionarea relațiilor cu diaspora și cooperarea externă. Totodată, unele funcții vor fi ridicate la nivel superior, ceea ce implică indemnizații mai mari.
Proiectul mai prevede reorganizarea unor servicii din cadrul misiunilor diplomatice și crearea sau consolidarea birourilor comercial-economice în anumite state, inclusiv prin transferuri de funcții între ambasade.
Hotărârea urmează să intre în vigoare după aprobarea de către Guvern și publicarea în Monitorul Oficial.
Pe aceeași ordine de zi a Guvernului se regăsește și un alt proiect care prevede majorarea efectivului Ministerului Afacerilor Externe cu 35 de unități, ceea ce va genera cheltuieli suplimentare de aproximativ 13,8 milioane de lei anual.
Ministerul Afacerilor Externe este condus de Mihai Popșoi.



