Chiar și în condiții de pandemie, PSRM a găsit voință politică pentru a veni în susținerea populației, în special a pensionarilor

De la începutul pandemiei, cei 35 de deputați socialiști, membri ai celei mai mari fracțiuni parlamentare, au identificat voință politică pentru a susține populația Republicii Moldova prin intermediul proiectelor sociale, a declarat astăzi Vlad Batrîncea, secretarul general al PSRM, reprezentantul Blocului electoral PCRM-PSRM la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

De proiectele promovate de către socialiști, susținute și de către președintele Igor Dodon, s-au bucurat vârstnicii și pensionarii din țara noastră, și anume sub forma indexării pensiei de două ori pe an.

”Mulți au făcut multe manipulări pe seama acestor indexări, dar pensionarii, în mod practic, au primit mai mulți bani”, a declarat deputatul socialist.

În afară de aceste indexări, mai mulți cetățeni au primit și multe ajutoare materiale și financiare, fiind demonstrată o grijă specială față de părinți și bunei.

O altă categorie de persoane care au avut parte de atenția PSRM au fost și medicii din sistemul național de sănătate, care pe parcursul ultimului an au primit salarii majorate cu 30-40%, inclusiv în 2021 salariul acestora a fost majorat cu 30%, ceea ce presupune dublarea salariilor medicilor.

”Aceasta nu este un fapt de eroism, dar anume medicii noștri sunt cei care luptă în prima linie și salvează vieți omenești. Pe această cale le spunem medicilor – mulțumesc”, a spus Batrîncea.

Menționăm că PSRM a promovat și legea prin care urmau să crească și salariile celorlalți lucrători medicali, dar proiectul a fost blocat prin decretul semnat de Maia Sandu cu privire la dizolvarea Parlamentului.

Total
0
Shares
Total
0
Share