China a ”alungat” un distrugător american din Marea Chinei de Sud

China a anunțat miercuri că a alungat distrugătorul american USS Higgins, care navigase în apropierea zonei disputate Scarborough Shoal din Marea Chinei de Sud, una dintre cele mai valoroase rute maritime la nivel mondial.

Comandamentul Teatrului de Operațiuni Sudic al Armatei Populare de Eliberare a declarat că navei americane i s-a reproșat că a intrat „ilegal în apele teritoriale ale Chinei din largul insulei Huangyan, fără aprobarea guvernului chinez”. Insula Huangyan este numele folosit de China pentru reciful disputat cu Filipine.

China a acuzat armata americană că a încălcat grav suveranitatea sa și că acțiunile SUA subminează pacea și stabilitatea în regiune, încălcând dreptul internațional și normele de bază ale relațiilor internaționale.

Incidentul survine la mai puțin de două zile după o coliziune între două nave chineze și în contextul tensiunilor comerciale dintre Washington și Beijing, China revendicând aproape întreaga Marea Chinei de Sud în ciuda pretențiilor Brunei, Indoneziei, Malaysiei, Filipinelor și Vietnamului.

USS Higgins aparține Flotei a Șaptea a SUA, cu baza în Yokosuka, Japonia. Până la acest moment, Comandamentul Indo-Pacific al SUA și ambasada americană din Beijing nu au oferit comentarii.

Total
0
Shares
Total
0
Share