Acoperirea gheţarilor cu materiale geotextile uriaşe ar putea fi o modalitate eficientă pentru a încetini topirea gheţii care se retrage rapid, potrivit unei echipe de cercetare din China, relatează marţi Xinhua, potrivit Agerpres.
Echipa de la Institutul nord-vestic de ecologie şi resurse din cadrul Academiei de Ştiinţe din China a înfiinţat în luna august a anului trecut o zonă de experiment de 500 de metri pătraţi în zona gheţarului Dagu din provincia Sichuan din nord-vestul ţării, acoperind zona cu membrane geotextile, un tip de material prietenos cu mediul.
După aproximativ două luni şi jumătate, cercetătorii au constatat că gheaţa din zona acoperită se topise cu aproximativ un metru mai puţin decât cea din regiunea neacoperită.
S-a demonstrat astfel capacitatea acestor materiale de a bloca radiaţia solară şi schimbul de căldură pe suprafaţa gheţarului, după cum a declarat Wang Feiteng, unul dintre cercetători.
Potrivit lui Wang, ritmul de topire a gheţarilor la nivel mondial s-a accelerat în ultimii ani odată cu schimbările climatice globale. Îndeosebi gheţarii mici, cu o suprafaţă mai mică de un kilometru pătrat, ar putea să dispară în curând dacă nu se intervine.
Cu toate acestea, cercetările s-au concentrat în general asupra procesului şi mecanismului de schimbare a gheţarilor, fiind acordată mai puţină atenţie găsirii soluţiilor pentru stoparea topirii, a subliniat el.
Wang a adăugat că echipa din care face parte va testa metoda de blocare a căldurii şi pe alţi gheţari din China care au fost grav afectaţi de schimbările climatice şi pe cei care reprezintă o atracţie turistică.