Chiril Gaburici: Nu vom tolera abateri și vom taxa fiecare întârziere în construcția drumurilor

chiril gaburici, constructia drumurilor, ministerul economiei, ministerul infrastructurii drumurilor, drumuri bune 2, drumuri pdm

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a întâlnit astăzi cu antreprenorii responsabili de construcția și reabilitarea drumurilor naționale, finanțate din surse externe, pentru a discuta cu aceștia stadiul lucrărilor executate, precum și situația contractelor la zi.

Chiril Gaburici a menționat că, MEI este pregătit să ofere tot suportul necesar antreprenorilor care întâmpină dificultăți. „Infrastructura este foarte importantă pentru țara noastră și pentru fiecare cetățean în parte, iar fiecare întârziere în executarea lucrărilor, creează incomodități pentru cetățeni și pierderi pentru mediul de afaceri. Drumurile construite trebuie să fie calitative și executate la timp. De asemenea, pe viitor trebuie să fie întreprinse măsuri mai riguroase pentru a nu permite astfel de întârzieri și să se monitorizeze sistematic etapele de execuție a lucrărilor, iar companiile să-și îndeplinească obligațiunile contractuale. Nu vom tolera abateri și vom taxa fiecare întârziere în construcția drumurilor. Nu mai vrem contracte reziliate, vrem lucrări finalizate cu succes și drumuri bune în toată țara”, a punctat ministrul.

Contractele de reabilitare a porțiunilor drumului național R1 Chișinău-Ungheni-Sculeni, semnate cu companiile Euro-Asian Construction Corporation Evrascon JSC  din Azerbaidjan și OHL ZS din Cehia au fost pornite în martie 2014, pe o lungime de 83,82 km, finanțate de Banca Europeană de Investiții cu un cost total de 65,26 milioane euro. Porțiunile de drum renovate urmau să fie finalizate în luna iulie 2016. Companiile selectate pentru reparația drumului au acum un nou termen la dispoziție pentru a da drumul în exploatare – finele lui 2019.

Potrivit secretarului de Stat, Anatol Usatîi, drumul R33 – Chișinău-Lăpușna, executat de compania Euro-Asian Construction Corporation Evrascon JSC (Azerbaijan), precum și drumul R16 Bălți – Fălești – Sculeni, contract semnat cu compania Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. (Italia) urmează a fi date în exploatare în luna noiembrie 2019.

„Conform planurilor prezentate de către contractori se așteaptă finalizarea tronsoanelor de drum cu o lungime totală de 175 km și o valoare de aproximativ 135 mln euro. Mai mult, în anul 2018, precum și la începutul anului curent au fost semnate contracte pentru reabilitarea drumurilor pe direcția Chișinău-Giurgiulești, porțiunea de drum M3 Porumbrei – Cimișlia, care este o construcție nouă de 19 km, lucrările sunt efectuate de compania ONUR, Turcia. Cu aceeași companie a fost semnat și contractul pe drumul – M3 ocolirea Comrat, de 18 km. Un alt tronson important care va fi reabilitat este – M3 Chișinău – Giurgiulești, cu o lungime de 85,59 km. Pentru aceste contracte termenul de execuție a lucrărilor este de 36 luni”, a menționat Anatol Usatîi.

În perioada 2017-2018 au fost reziliate un total de 7 contracte. Rezilierile au venit fie ca urmare a actelor de corupție ale unui reprezentant al conducerii ministerului, fie ca urmare a selectării defectuoase a antreprenorului. Rețeaua de drumuri publice din Republica Moldova include peste 9300 km, iar drumurile locale de interes comunal ating cifra de 30 mii km.

Total
0
Shares
Total
0
Share