Andrei Năstase trebuie să adreseze scuze publice lui Vadim Ungureanu, sau să se dezică de nașul sau, Victor Țopa. Aceasta este reacția lui Dorin Chirtoacă, după ce șeful MAI l-a interzis pe Ungureanu la evenimentele organizate de Poliția Națională, pe motiv că ar fi un jurnalist incomod Platformei DA. Vedeți mai jos argumentele liderului PL:
1. Vadim Ungureanu, dincolo de locul sau de munca, este unul dintre tinerii batuti si maltratati pe 7 aprilie 2009. Eu atunci l-am cunoscut.
2. Faptul ca este condamnat penal de regimul lui Plahotniuc, dimpotriva ar trebui sa determine sustinere si compasiune, mai ales ca Parlamentul a votat declaratia privind statul capturat, ceea ce invalideaza, simbolic cel putin, abuzurile regimului. In acelasi timp, daca Andrei Nastase nu tolereaza condamnatii, de ce discuta si pune tara la cale, cu nasul Victor Topa de la Frankfurt, si cu celalalt Topa, condamnati ambii si ei, tot de Plahotniuc?!
3. Daca este vorba despre faptul ca Vadim Ungureanu este angajat la o institutie media, care chiar daca nu face parte direct din GMG, s-a manifestat printr-o atitudine loiala fata de regim, nu si-a permis sa-i critice decat usor si voalat, a luat tot timpul in deradere opozitia si in mod camuflat a promovat regimul lui Plahotniuc, mergand si personal la el dupa poze pentru interviuri, atunci este vorba despre altceva.
„Dar o asemenea problema trebuie rezovata in alt mod, cu respect fata de om si drepturile sale. De exemplu, subsemnatul, eu nu merg la GMG de ani buni la GMG, nu le raspund la telefon, nu le acord interviuri. La fel procedez si cu mass-media afiliata lor. In cazul in care insa, in strada sau la o conferinta de presa publica ei sunt prezenti, sunt tratati la fel ca si toti ceilalti, din respect pentru acei oameni care sunt in fata ta, care sunt angajati acolo si isi fac munca”, a adăugat Chirtoacă.
În acest context, liberalul afirmă că Andrei Nastase urmeaza sa adreseze scuze publice lui Vadim Ungureanu si sa nu-i ingradeasca accesul in MAI, sau trebuie sa se dezica de nasul sau, Victor Topa, condamnat si el de Plahotniuc. „Spre deosebire insa, de Vadim Ungureanu care doar a vrut sa participe la o conferinta de presa, Topa a furat 7 milioane de Euro de la bugetul RM, si nu singur, dar impreuna cu Nastase. Ce este mai grav? Si cine atunci trebuie sa fie dat afara?!”, a punctat Chirtoacă.