Astăzi, 9 mai, la inițiativa Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), cinci partide au semnat Declarația partidelor pro-europene cu prilejul Zilei Europei.
Declarația susține ireversibilitatea parcursului european pentru Republica Moldova, cuprinzând mai multe deziderate și principii asumate de către partidele semnatare.
Partidele politice au dat curs acestei inițiative, susținând că numai integrarea deplină și efectivă în Uniunea Europeană poate garanta cetățenilor Republicii Moldova pace, demnitate, siguranță și bunăstare. Semnatarii și-au declarat adeziunea fermă la parcursul european, care implică susținerea, solidaritatea, dar și spiritul critic necesar pentru a corecta, atunci când e nevoie, deciziile și politicile guvernelor în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Totodată, semnatarii au formulat ca priorități urgente decuplarea Republicii Moldova de la monopolurile menținute de Federația Rusă în economie, energie, mass media, retragerea neîntârziată a Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI), adoptarea criteriilor de la Copenhaga în funcționarea democratică a guvernării, dar și rezolvarea conflictului din stânga Nistrului printr-o politică curajoasă de acțiuni cu privire la demilitarizarea, de-criminalizarea și democratizarea aceste regiuni și integrarea sa în spațiul constituțional al țării.
„Noi credem că victoria Ucrainei contra agresiunii rusești este o cauză dreaptă și legitimă, iar recunoașterea perspectivei de aderare la UE răspunde idealului nostru național de pace, libertate, democrație și supremație a legii”, se menționează în Declarație.
Prin semnarea acestei Declarații, partidele semnatare și-au luat angajamentul de a depune toate eforturile pentru a valorifica extraordinară deschidere a Uniunii Europene la năzuințele cetățenilor Republicii Moldova de aderare la proiectul politic european.
Declarația partidelor pro-europene cu prilejul Zilei Europei a fost semnată de cinci formațiuni politice: CUB (Coaliția pentru Unitate și Bunăstare), Partidul Liberal, Partidul „Democrația Acasă”, Partidul „Puterea Poporului” și Partidul Verde-Ecologist.