Cinci persoane, inclusiv doi copii, au suferit intoxicații cu gaz natural în seara zilei de 30 decembrie 2025, într-o casă de locuit din satul Antonești, raionul Ștefan Vodă. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:33.
Potrivit informațiilor, este vorba despre cinci membri ai aceleiași familii, inclusiv doi copii în vârstă de 7 și 8 ani, care s-ar fi intoxicat cu gaz natural emanat de la o coloană de încălzit apă, instalată în baia locuinței. Se presupune că, în urma unei posibile defecțiuni tehnice, gazul s-a răspândit în interiorul casei, ceea ce a dus la afectarea persoanelor.
La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă, care a preluat victimele și le-a transportat la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Potrivit medicilor, starea de sănătate a acestora este stabilă.
În urma cercetărilor preliminare efectuate de specialiștii Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, s-a stabilit că incidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a instalației de gaz și a echipamentului de încălzire a apei.
În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea instalațiilor pe gaz, să verifice periodic starea acestora și să se asigure că sistemele de ventilare sunt funcționale și neobturate. Potrivit instituției, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc.
În caz de urgență, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.