Parlamentul a aprobat în lectura a doua un proiect de modificare a unor acte normative privind Inspectoratul General de Carabinieri (IGC), care prevede înființarea a cinci unități mobile de intervenție în Căușeni, Cahul, Ungheni, Orhei și Edineț.
Proiectul, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, clarifică structura organizatorică a IGC și rolul său în sistemul afacerilor interne. Astfel, instituția va include Comandamentul General, direcții regionale cu unități militare subordonate și subdiviziuni specializate.
O modificare esențială vizează delimitarea clară a competențelor între Inspectoratul General de Carabinieri și Inspectoratul General al Poliției (IGP). Carabinierii vor fi responsabili de asigurarea și restabilirea ordinii și securității publice, în timp ce poliția va avea rolul de menținere a acestora. Cele două instituții vor colabora pe principiul complementarității operaționale.
Noile unități mobile de intervenție vor permite o reacție mai rapidă la solicitările cetățenilor, cu un timp de răspuns redus la maximum 15 minute, în funcție de poziționarea geografică a structurilor regionale ale IGC.
De asemenea, în cadrul proiectului a fost acceptat un amendament propus de deputata Ana Racu, care stabilește procedura de numire, revocare și eliberare din funcție a Comandantului general al IGC.
Modificările legislative au fost necesare pentru eliminarea unor deficiențe și pentru îmbunătățirea sistemului de ordine și securitate publică din Republica Moldova.