Circulația transportului pe strada Columna a fost sistată pentru evenimentul „Lumea Copilăriei”

Circulația transportului pe strada Columna a fost sistată pentru evenimentul „Lumea Copilăriei”
EnglishFrançaisРусский

Primăria municipiului Chișinău a anunțat sistarea circulației transportului pe strada Columna, pe tronsonul cuprins între strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și strada Alexandr Pușkin. Măsura va fi în vigoare în perioada 29 mai 2026, ora 20:00, până pe 2 iunie 2026, ora 05:00.

Această decizie a fost luată în legătură cu organizarea și desfășurarea evenimentului cultural-artistic „Lumea Copilăriei”, ediția a IV-a, dedicat Zilei Internaționale a Copiilor. Evenimentul este organizat de S.R.L. „Evo Alfa”, în colaborare cu Primăria municipiului Chișinău, și se va desfășura în perioada 30 mai – 1 iunie 2026, pe Strada Pietonală „Eugen Doga” și în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”.

Circulația transportului public va fi redirecționată pe străzile adiacente după cum urmează:

– Ruta de troleibuz nr. 24 va circula pe strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, strada A. Mateevici și strada V. Alecsandri;
– Ruta de troleibuz nr. 28 va fi redirecționată pe strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, strada A. Mateevici, strada A. Pușkin și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Pentru informații suplimentare despre circulația rutelor de transport public, cetățenii pot apela linia fierbinte RTEC la numărul 022 204 205.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share