Un deranjament la rețeaua de contact a apărut la intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Serghei Lazo, ceea ce afectează circulația troleibuzelor din zonă.
Rutele troleibuzelor nr. 1, 5, 8 și 22 spre sectorul Buiucani circulă deviat pe traseul bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni – str. București – str. Mihai Viteazul – str. Ion Creangă sau str. Calea Ieșilor. În direcția sectorului Botanica, circulația se desfășoară pe ruta obișnuită.
Echipele de intervenție ale Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) sunt la fața locului și lucrează pentru remedierea situației. Mai multe unități de transport staționează temporar.
Pentru informații suplimentare, se poate apela Linia fierbinte RTEC la numărul 022 204 205.



