Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău desfășoară acțiuni de urmărire penală vizând un cuplu din capitală, suspectat de trafic de influență.
Persoanele sunt bănuite că ar fi pretins și primit remunerații ilicite de câte 8 000 de euro de la doi figuranți într-o cauză penală, pentru a influența agenți publici să adopte decizii favorabile într-un dosar aflat în gestiune.
În prezent, CNA efectuează percheziții sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău pentru a identifica și documenta toate persoanele implicate și a atrage la răspundere penală vinovații.
”Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, au subliniat autoritățile.