CNAS avertizează asupra informațiilor false privind un ”fond social” de 5 000 de lei

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) atenționează cetățenii cu privire la informații false apărute în spațiul public despre acordarea a câte 5 000 de lei persoanelor născute între 1935 și 2018, prin completarea unei presupuse cereri electronice.

CNAS subliniază că în Republica Moldova NU EXISTĂ un ”fond social” și nu există niciun program oficial care să prevadă alocarea sumelor menționate. Instituția avertizează populația să nu acceseze link-uri necunoscute, să nu completeze date personale și să fie vigilentă la astfel de informații, care au scopul de a obține date personale și de a comite fraude.

Pentru informații sigure și verificate, CNAS recomandă consultarea doar a surselor oficiale:

  • Website: www.cnas.gov.md
  • Facebook oficial: facebook.com/cnas.md
  • Centrul de apel: 022 257 777

CNAS reafirmă angajamentul de a oferi cetățenilor informații corecte și transparente.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share