Politică

CNESP s-ar putea convoca în ședință astăzi sau, cel târziu, mâine

Pinterest LinkedIn Tumblr

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică se va convoca în această seară sau, cel târziu, mâine, a anunțat Aureliu Ciocoi, premierul interimar, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului Republicii Moldova.

Șeful Executivului a menționat că specialiștii lucrează la definitivarea propunerilor privind măsurile care vor fi discutate la ședința ce urmează a fi convocată. Prin noul document, CNESP ar putea prelungi starea de urgență în sănătate publică, cu revenirea la unele restricții privind împiedicarea răspândirii infecției COVID-19.

Amintim că Starea de urgență în sănătate publică a expirat la 18 aprilie 2021, iar prin hotărârea de ieri a CC, la sesizarea unor deputați, a fost declarată neconstituțională hotărârea parlamentară prin care în țara noastră a fost introdusă Starea de urgență. După pronunțarea Curții, toate măsurile anti-COVID-19 au fost considerate ca fiind anulate sau expirate, după caz.

loading...

Comments are closed.