CNSM avertizează angajatorii: Nerespectarea măsurilor pe timp de caniculă se sancționează cu amenzi

EnglishFrançaisРусский

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită angajatorilor să respecte măsurile prevăzute de legislație pentru protejarea salariaților în perioadele de caniculă, când temperaturile exterioare depășesc +30 °C.

Potrivit CNSM, angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru prevenirea riscurilor provocate de temperaturile ridicate, precum șocul termic, insolația sau deshidratarea. Acestea includ asigurarea ventilației în spațiile închise, introducerea pauzelor de odihnă în locuri umbrite sau răcoroase, reducerea intensității activității fizice și, după caz, modificarea programului de muncă ori suspendarea temporară a lucrărilor în aer liber în orele de vârf.

Totodată, angajatorii trebuie să ofere gratuit fiecărui salariat între 2 și 4 litri de apă potabilă sau minerală pe durata unui schimb de muncă, să pună la dispoziție echipamente de protecție adecvate sezonului cald și să asigure accesul la spații umbrite sau climatizate și, după caz, la dușuri.

De asemenea, locurile de muncă trebuie dotate cu truse medicale pentru acordarea primului ajutor în caz de insolație sau leșin și cu mijloace de comunicare pentru apelarea rapidă a serviciului de urgență 112.

Confederația avertizează că nerespectarea acestor obligații constituie o încălcare a legislației muncii și poate atrage sancțiuni contravenționale. Conform articolului 55³ din Codul contravențional, angajatorii riscă amenzi cuprinse între 100 și 200 de unități convenționale pentru persoanele cu funcție de răspundere și între 250 și 400 de unități convenționale, echivalentul a 12 500–20 000 de lei, pentru persoanele juridice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share