COD PORTOCALIU Pene de curent în zeci de localități din centrul Moldovei. Vântul puternic a provocat deconectări în rețele

COD PORTOCALIU // Pene de curent în zeci de localități din centrul Moldovei. Vântul puternic a provocat deconectări în rețele
EnglishFrançaisРусский

Vântul puternic a provocat deconectări neprogramate în rețelele electrice din mai multe localități din centrul Republicii Moldova, potrivit situației operative de la ora 13:00, 26 aprilie.

În total, 92 de localități din raioanele Criuleni, Orhei, Strășeni, municipiul Cricova, Călărași, Telenești, Nisporeni, Anenii Noi și Hâncești au fost afectate, parțial, de întreruperi ale energiei electrice.

Echipele de intervenție se află în teren și desfășoară lucrări pentru restabilirea furnizării energiei către toți consumatorii.

Autoritățile avertizează că, în contextul Codului portocaliu de vânt puternic, valabil până la ora 20:00, există riscul producerii de noi rupturi de conductori și îndeamnă populația să respecte regulile de securitate electrică.

Cetățenii sunt îndemnați să evite atingerea firelor căzute sau care atârnă, să nu intervină în instalațiile electrice, să delimiteze zonele periculoase și să anunțe imediat orice incident la numărul 022 43 11 11 sau la numărul local indicat în factură.

Total
0
Shares
2 Informații relevante

Puteți comenta pe Facebook.

 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×