Actualitate

Colaborarea moldo-armeană, discutată de Zinaida Grecianîi cu președintele Adunării Naționale a Republicii Armenia

Pinterest LinkedIn Tumblr

Republica Moldova și Armenia trebuie să extindă și consolideze colaborarea pe dimensiunea parlamentară, păstrând dinamica pozitivă în dialogului existent, a declarat Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întrevederea, de astăzi, cu Președintele Adunării Naționale a Republicii Armenia, Ararat Mirzoian.

Speakerul Zinaida Greceanîi a reiterat determinarea instituției parlamentare de a promova, în continuare,  un dialog deschis, constructiv și pragmatic cu Adunarea Națională a Republicii Armenia. Președintele Parlamentului a urat prosperitate și pace poporului armean, pe care îl considerăm prieten al țării noastre.

Părțile au fost de acord că Armenia și Moldova ca state în proces de dezvoltare, trebuie de fiecare dată să respecte legislația și practicile internaționale, în special în situațiile de criză.

În context, a fost subliniată necesitatea unei politici interne și externe stabile, guvern funcțional care sa gestioneze situațiile de criză, precum cea pandemică și echilibru politic pentru ieșirea din situația complicată a țărilor, impusă de pandemie. Ca acțiune comună a celor două state a fost reiterată intensificarea schimburilor economice.

Întrevederea celor doi speakeri a avut loc în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare a Adunării Interparlamentare a țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (AIP CSI), care se desfășoară la Sankt Petersburg.

loading...

Comments are closed.