Comisia Europeană a aprobat un document ce vizează reformele interne în UE înainte de extindere

Comisia Europeană a aprobat un document care vizează reformele interne și revizuirea politicilor Uniunii Europene înainte de extindere. Potrivit unui comunicat al instituției europene, din 20 martie curent, documentul va contribui la procesul de discuții între statele membre, în ceea ce privește politicile, bugetul și guvernanța, protejând în același timp valorile fundamentale.

Această inițiativă pune bazele revizuirilor politicii premergătoare extinderii anunțate de președinta Executivului European, Ursula von der Leyen, în discursul său din 2023 privind starea Uniunii.

„Trebuie să începem să ne pregătim astăzi pentru Uniunea de mâine și să utilizăm extinderea ca un catalizator al progresului. Întreaga Europă a avut de câștigat de pe urma extinderii, care a făcut din UE cea mai mare piață integrată din lume. Aceasta a deschis fluxurile comerciale și financiare, contribuind astfel la creșterea economică atât în UE, cât și în țările în curs de aderare.”, se arată în comunicat.

De asemenea, Comisia Europeană a anunțat că statele candidate vor putea beneficia de anumite avantaje similare cu cele ale statelor membre UE în unele sectoare, chiar înainte de aderare. Potrivit sursei citate, pentru ca aceste beneficii să se materializeze, atât UE, cât și țările candidate trebuie să fie bine pregătite, deoarece procesul de aderare se bazează pe merite și pe un angajament politic ferm și de durată.

Revizuirea aprofundată a politicilor va fi efectuată de Comisia Europeană la începutul anului 2025. În funcție de rezultat, o a doua etapă a acestui proces ar putea consta în prezentarea de propuneri substanțiale de reformă în fiecare sector, inclusiv pregătirea propunerii Comisiei pentru următorul buget pe termen lung.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share